Tulburările temporo-mandibulare (TMD) cuprind o serie de afecțiuni care afectează sistemul masticator, inclusiv articulațiile temporo-mandibulare și musculatura asociată, cum ar fi maseterul și temporalul. Aceste afecțiuni pot duce, printre altele, la dureri ușoare până la moderate, limitări ale mișcării maxilarului și sunete de clic. În acest articol, vom aprofunda diferitele aspecte ale TMD, inclusiv prevalența, factorii de risc, procesul de diagnosticare, abordările terapeutice și cercetările în curs în domeniu. Acest articol se bazează pe conversația noastră din podcast cu cercetătoarea olandeză Corinne Visscher, expert în domeniul TMD și profesor asistent la Centrul Academic pentru Stomatologie (ACTA) din Amsterdam.
Prevalența și incidența TMD
TMD afectează aproximativ 10-12% din populație, simptomele ușoare până la moderate fiind frecvente. Cu toate acestea, prevalența nevoilor de tratament este mai scăzută, de aproximativ 5%. Doar un procent mic de pacienți cu TMD solicită îngrijiri specializate de la fizioterapeuți sau dentiști. Incidența anuală a TMD este estimată la aproximativ 1-2%, subliniind importanța acestei afecțiuni în domeniul asistenței medicale.
Înțelegerea TMD: Factorii de risc și caracteristicile pacienților
TMD este observată mai frecvent la femeile cu vârsta cuprinsă între 20 și 50 de ani, deși poate afecta și bărbații și persoanele din diferite grupe de vârstă. La copii, sunetele de clic sau blocarea articulației sunt mai frecvente, în timp ce la persoanele în vârstă, TMD este mai mult legată de tulburările degenerative. Factorii de risc pentru TMD includ comportamente orale, cum ar fi scrâșnitul și strângerea dinților, factori psihosociali, cum ar fi anxietatea și depresia, și predispoziția genetică(Visscher et al. 2015). Această predispoziție ar putea fi cauzată de
gene specifice care codifică neurotransmițătorii și transmiterea durerii, deci este mai mult legată de durerea cronică în general decât de un factor de risc specific pentru TMD în special. Deși nu există o asociere puternică între TMD și durerile de cap de tip tensional, prevalența migrenei este de două ori mai mare la pacienții cu TMD comparativ cu populația generală(Yakkaphan et al. 2022). Un studiu realizat de van der Meer et al. (2017) arată, de asemenea, că bruxismul, deci strângerea și scrâșnirea dinților, nu este doar un factor de risc pentru TMD, ci și un factor de risc pentru migrenă.
Cu câteva decenii în urmă, se presupunea că postura este un factor de risc pentru apariția TMD. Cu toate acestea, nu există dovezi care să arate că postura este un factor etiologic pentru TMD(Visscher et al. 2002)
Procesul de diagnosticare și examinarea clinică
Nu există semnale de alarmă specifice care trebuie depistate în regiunea temporo-mandibulară, dar durerea severă, durerea care trezește pacientul noaptea sau creșterea constantă a durerii sunt prezentări atipice pentru TMD și justifică o trimitere la un medic. De asemenea, clinicienii trebuie să ia în considerare prezența stegulețelor galbene care pot fi evaluate cu ajutorul unor chestionare scurte precum PHQ-4. În funcție de dominanța steagurilor galbene, ar putea fi necesar un tratament multidisciplinar.
Pentru a diagnostica TMD, trebuie să fie prezente trei variabile: durere ușoară până la moderată în regiunea orofacială, durere fluctuantă (de exemplu, mai severă la trezire) și creșterea durerii în funcții precum masticația sau deschiderea largă a gurii.
Procesul de diagnostic pentru TMD implică o examinare clinică amănunțită a sistemului masticator. Aceasta include evaluarea gamei de mișcări ale maxilarului, identificarea sunetelor de clic și palparea articulațiilor și a mușchilor.
Deși palparea mușchilor interni a fost utilizată în mod regulat în trecut, studiile au arătat că aceasta are o valabilitate scăzută, deoarece palparea intraorală este dureroasă, chiar și la subiecții sănătoși(Türp et al. 2001).
În cazul în care un pacient suferă de o deplasare a discului, testarea jocului articular - deci tracțiunea și tehnicile de translație, pot fi informative.
Pacienții ar trebui, de asemenea, chestionați cu privire la durerile de cap, deoarece o formă de durere de cap secundară este cea atribuită direct TMD(Olesen 2018). Pentru a clasifica această formă de cefalee, trebuie să existe o cauzalitate demonstrată de cel puțin 2 dintre următoarele:
- durerea de cap s-a dezvoltat în raport temporal cu debutul tulburării temporomandibulare sau a condus la descoperirea acesteia
- durerea de cap este agravată de mișcarea maxilarului, funcția maxilarului (de exemplu, mestecarea) și/sau parafuncția maxilarului (de exemplu, bruxismul)
- durerea de cap este provocată la examinarea fizică prin palparea mușchiului temporalis și/sau mișcarea pasivă a maxilarului
Abordări de tratament pentru TMD
În plus, intervențiile precum tehnicile de masaj, exercițiile de întindere și procedurile de mobilizare pot fi eficiente în abordarea problemelor legate de mușchi și articulații. Deși este de obicei suficient să consultați pacienții o dată pe săptămână, aceștia ar trebui încurajați să efectueze exerciții la domiciliu de 2-3 ori pe zi, cum ar fi întinderea intraorală a mușchiului maseter cu degetele mari, precum și deschiderea pasivă a gurii.
Deși postura nu este asociată cu dezvoltarea TMD, unele studii sugerează că schimbarea posturii poate avea o influență pozitivă asupra afecțiunilor temporomandibulare(Wright et al. 2000). Pacienții care prezintă o deplasare anterioară acută a discului fără reducere după o forță asupra maxilarului, cum ar fi în cazul accidentelor de bicicletă sau sportive, ar putea beneficia de manipularea discului.
Pentru pacienții cu TMD cronică, poate fi necesară o abordare multidisciplinară care să implice fizioterapeuți orofaciali și dentiști pentru a optimiza rezultatele.
Tratamentul durerilor de cap în practica clinică
Aflați cum să diagnosticați și să tratați pacienții cu dureri de cap
Cercetare și direcții viitoare
Mulți pacienți cu afecțiuni cronice în regiunea temporo-mandibulară consultă mulți specialiști diferiți înainte de a fi tratați în cele din urmă de un specialist TMD. Cercetările actuale în domeniul TMD se concentrează pe înțelegerea parcursului pacienților cu TMD cronice, pe identificarea criteriilor de screening precoce și pe îmbunătățirea căilor de diagnostic și tratament.
Eforturile de colaborare între profesioniștii din domeniul sănătății, inclusiv fizioterapeuți, dentiști și specialiști, sunt esențiale pentru îmbunătățirea gestionării TMD și a afecțiunilor conexe.
Pentru informații suplimentare privind TMD și subiectele conexe, profesioniștii din domeniul sănătății pot consulta resurse de renume, cum ar fi Criteriile de diagnostic pentru TMD și instituțiile academice specializate în durerea și disfuncția orofacială. Educația continuă și colaborarea în cadrul comunității medicale sunt vitale în abordarea naturii multiple a tulburărilor temporomandibulare și în optimizarea îngrijirii pacienților.
-
În această postare pe blog, ne-am propus să oferim o prezentare cuprinzătoare a tulburărilor temporomandibulare (TMD) pentru profesioniștii din domeniul sănătății. Conținutul a acoperit diverse aspecte ale TMD, inclusiv prevalența, factorii de risc, procesul de diagnosticare, abordările terapeutice și cercetările în curs în domeniu. Informațiile prezentate sunt menite să îmbunătățească înțelegerea TMD și să faciliteze luarea deciziilor în cunoștință de cauză în practica clinică.
Referințe
