Această postare pe blog este în mare parte derivată din interviul nostru podcast cu Tom Goom și completată cu dovezi științifice. Aceasta nu reprezintă nicidecum o prezentare completă a literaturii științifice privind MTSS, dar își propune să furnizeze informații importante pentru viitor. Lectură plăcută!
Sindromul de stres al tibiei mediale (MTSS), cunoscut în mod obișnuit sub denumirea de sindrila tibiei, este o leziune prin suprasolicitare frecventă care afectează în principal sportivii implicați în alergare și în sporturile cu impact puternic. MTSS apare atunci când osul și țesuturile moi din jur sunt supuse unui stres repetitiv. Deși este o afecțiune bine cunoscută în rândul alergătorilor, MTSS afectează și sportivii din sporturi precum fotbalul, baschetul și voleiul. Înțelegerea cauzelor, a fiziopatologiei, a factorilor de risc și a celor mai bune strategii pentru tratament și recuperare este esențială pentru gestionarea eficientă a MTSS. Această postare pe blog oferă o explorare aprofundată a MTSS, concentrându-se pe perspectivele împărtășite într-un podcast recent cu Tom Goom, un fizioterapeut lider în domeniu.
Ce este MTSS?
MTSS se referă la durere de-a lungul marginii mediale a tibiei, asociată de obicei cu stresul repetitiv asupra osului. Este frecvent întâlnită la sportivii care efectuează activități cu impact puternic, cum ar fi alergarea, în special la cei care își măresc brusc intensitatea sau durata antrenamentului. Durerea se prezintă de obicei ca o durere surdă, care se poate intensifica în timpul sau după alergare sau alte exerciții cu greutate, cu impact puternic.
Simptome comune ale MTSS:
- Durere de-a lungul marginii mediale a tibiei: Această durere este de obicei resimțită pe o lungime mai mare a treimii distale a marginii mediale a tibiei, provocată în mod tipic prin palpare de-a lungul a cel puțin 5 centimetri consecutivi.
- Durere cu activitate: Disconfortul crește de obicei cu activitatea fizică, în special în timpul alergării sau după perioade lungi de exerciții care implică membrul inferior.
- Umflături: Spre deosebire de alte leziuni, MTSS duce rareori la umflături, cu toate acestea, cazurile sever iritate prezintă umflături pe partea distală inferioară a piciorului.
- Durerea scade cu repaus: Adesea, durerea se diminuează sau dispare după o perioadă de repaus, pentru a reveni la reluarea activității.
În timp ce MTSS împărtășește unele caracteristici cu alte afecțiuni precum fracturile de stres, este de obicei mai puțin localizată și implică un model mai difuz de durere. Fracturile de stres, pe de altă parte, sunt mai concentrate într-un singur punct al osului și necesită un tratament mai intensiv.
Cauzele și fiziopatologia MTSS
Cauza principală a MTSS este stresul repetitiv și suprasolicitarea tibiei și a țesuturilor din jurul acesteia, în special atunci când osul nu este capabil să facă față forțelor cumulative. Această presiune continuă poate duce la inflamarea periostului (țesutul conjunctiv care înconjoară osul) și poate duce în cele din urmă la edemul măduvei osoase și chiar la fractură de stres.
Patofiziologie:
Oboseală musculară: Atunci când mușchii șoldului și ai piciorului devin obosiți, aceștia sunt mai puțin capabili să absoarbă șocul și să stabilizeze partea inferioară a piciorului. Acest lucru crește sarcina asupra osului, contribuind la dezvoltarea MTSS.
Suprasolicitarea și microtrauma: Impactul repetat al activităților precum alergatul cauzează microdeteriorări mici și repetitive. În timp, aceste mici leziuni ale țesutului osos nu se vindecă corespunzător și se acumulează, ducând la inflamație și durere.
Remodelarea oaselor: Tibia este supusă unui proces natural de remodelare pentru a face față acestor forțe de stres. Cu toate acestea, dacă volumul și intensitatea antrenamentului depășesc capacitatea organismului de a se adapta, pot apărea inflamații, iritații periostale și, eventual, edeme ale măduvei osoase sau fracturi de stres.
Factori de risc pentru MTSS
Mai mulți factori cresc probabilitatea de a dezvolta MTSS. Acestea includ atât factori intrinseci, cât și factori extrinseci. Factorii cheie care s-au dovedit a fi asociați în mod semnificativ cu MTSS sunt: sexul feminin, istoricul anterior al MTSS, mai puțini ani de experiență în alergare, utilizarea recentă a ortezelor, creșterea indicelui de masă corporală, creșterea căderii naviculare și creșterea amplitudinii de mișcare a șoldului în rotație externă la bărbați(Newman et al., 2013).
Factorii suplimentari care au fost asociați cu apariția MTSS din experiența clinică sunt:
1. Sarcina de formare:
Un factor de risc important pentru MTSS este creșterea sarcinii de antrenament, în special creșterea bruscă a intensității sau a kilometrajului. Creșterea rapidă a volumului de alergare sau a intensității antrenamentului, fără a acorda timp suficient organismului pentru a se adapta, poate supune tibia unei solicitări excesive și poate duce la apariția MTSS.
2. Încălțăminte:
Schimbarea bruscă a unui pantof care oferă mai puțin sprijin sau încălțămintea necorespunzătoare pot contribui semnificativ la dezvoltarea MTSS.
3. Dezechilibru și slăbiciune musculară:
Slăbiciunea sau dezechilibrele în partea inferioară a piciorului și mușchii de bază, în special vițeii, pot duce la o absorbție slabă a șocurilor, punând mai multă presiune pe tibie. Dacă mușchii din jurul tibiei nu sunt suficient de puternici pentru a suporta sarcina, osul poate suporta cea mai mare parte a impactului.
Exercițiile de întărire, în special cele care vizează mușchii gambei, joacă un rol esențial în prevenirea și gestionarea MTSS. Consolidarea forței vițeilor, tendonilor, cvadricepsului și feselor ajută la susținerea tibiei și reduce probabilitatea de accidentare.
REABILITAREA MTSS LA ALERGĂTORII ÎNCEPĂTORI
Urmăriți acest Masterclass gratuit cu Benoy Mathew, expert în reabilitarea alergării, exclusiv pe Physiotutors App
Tratamentul MTSS
1. Gestionarea odihnei și a încărcăturii:
Primul pas în tratarea MTSS este reducerea sau modificarea intensității antrenamentului. Acest lucru ar putea însemna reducerea kilometrajului sau trecerea la activități cu impact redus, cum ar fi ciclismul sau înotul, pentru a menține forma cardiovasculară fără a exacerba durerea de tibie. Odihna completă nu este adesea necesară, dar reducerea activității cu impact puternic este esențială.
De exemplu, ar trebui să se recurgă la o revenire treptată la alergare după o perioadă scurtă de descărcare, cu accent pe începerea cu alergări lente și scurte și creșterea progresivă a distanței și intensității în funcție de toleranța la durere a persoanei.
2. Exerciții de întărire:
Consolidarea mușchilor din jurul tibiei și a gambei este esențială pentru recuperare și prevenirea recidivei. Exercițiile specifice ar trebui să vizeze vițeii, cvadricepșii, ischiogambierii, fesele și nucleul. Întărirea acestor grupe musculare sporește capacitatea lor de a absorbi șocurile și de a îmbunătăți stabilitatea în timpul activităților cu impact puternic, în timp ce întărirea lor induce adaptări osoase benefice.
3. Plyometrie și antrenament specific sportului:
Pe măsură ce individul progresează în recuperarea sa, condiționarea specifică sportului și exerciții pliometrice pot fi încorporate pentru a simula cerințele sportului lor. De exemplu, un jucător de volei poate avea nevoie de exerciții care reproduc mișcările explozive ale săriturii, în timp ce un alergător ar beneficia de exerciții care se concentrează pe îmbunătățirea mecanicii de alergare. În acest stadiu, este necesar să monitorizați îndeaproape durerea și simptomele pentru a evita exacerbarea leziunii.
4. Revenirea treptată la activitate:
Unul dintre cele mai importante aspecte ale recuperării este revenirea treptată la alergare sau la activitățile specifice sportului. Un plan structurat de revenire la joc este esențial pentru a minimiza riscul unei noi leziuni.
Revenirea la sport ar putea începe, de exemplu, cu mersul fără durere, urmat de jogging într-un ritm lent. Este important să monitorizați simptomele și să reduceți volumul sau intensitatea în cazul unei crize. Revenirea la antrenamentul complet ar trebui să aibă loc numai atunci când sportivul poate efectua activitatea fără durere.
5. Tratamente auxiliare pentru MTSS
În timp ce metodele de tratament conservator, cum ar fi odihna, întărirea și gestionarea încărcăturii, sunt adesea suficiente, se utilizează uneori tratamente adjuvante, cum ar fi gheața, terapia cu unde de șoc și medicamentele antiinflamatoare. Cu toate acestea, acestea ar trebui să fie considerate opțiuni de tratament suplimentare, mai degrabă decât primare.
- Gheață și AINS: Deși gheața și medicamentele antiinflamatoare (AINS) pot ajuta la reducerea durerii și a inflamației, acestea nu abordează cauza principală a MTSS, care este suprasolicitarea. În plus, unele dovezi sugerează că AINS pot inhiba vindecarea oaselor, ceea ce le face mai puțin ideale pentru a fi utilizate în cazul leziunilor de stres osos.
- Terapia cu unde de șoc: Deși unele dovezi susțin utilizarea terapiei cu unde de șoc pentru tratarea leziunilor de stres osos, aceasta nu este un tratament de primă linie pentru MTSS. Aceasta poate fi luată în considerare în cazurile persistente în care măsurile conservatoare nu au funcționat.
Prevenirea MTSS
Odată ce un sportiv s-a recuperat de la MTSS, este esențial să se pună în aplicare strategii pentru a preveni reapariția. Acestea includ:
- Progresia treptată a antrenamentului: Evitați creșterea bruscă a intensității sau a kilometrajului. Modificările progresive permit organismului să se adapteze și să reducă riscul de a se răni din nou.
- Antrenament de forță: Continuați exercițiile de întărire a gambei, a cvadricepsului, a tendonului, a feselor și a mușchilor de bază pentru a menține alinierea adecvată a gambei, stabilitatea și a stimula adaptarea oaselor la alergare.
- Încălțăminte adecvată: Asigurați-vă că pantofii sunt potriviți corespunzător și oferă suport suficient.
- Antrenament încrucișat: Luați în considerare includerea activităților cu impact redus pentru a reduce sarcina totală asupra tibiei, în special în fazele timpurii ale revenirii la sport.
Referințe
