Introducere

Deşi este larg susţinută şi recomandată, un sondaj recent realizat în rândul kinetoterapeuţilor a concluzionat că testarea pentru revenirea la sport nu este efectuată în mod constant în mediile clinice. Una dintre cauze, aşadar, este lipsa echipamentului disponibil. Această constatare este problematică, deoarece parcurgerea unei baterii de teste pentru revenirea la sport, care include măsuri de forţă, indicatori bazati pe performanţă şi funcţia genunchiului raportată de pacient, este asociată cu un risc mai mic de reinjurie a ligamentului cruciat anterior şi cu rate mai bune de revenire la sport. Autorii studiului actual au subliniat că una dintre barierele din spatele acestei discrepanţe este utilizarea raportată a echipamentelor specializate, precum dinamometre izocinetice scumpe, care nu sunt disponibile în practica de fizioterapie. Pentru a depăşi această barieră, au fost făcute mai multe încercări de a construi evaluări pentru revenirea la sport aprobate pentru fizioterapie, care pot fi folosite şi implementate eficient în viaţa reală. Dar ca să le putem sprijini utilizarea, trebuie să fim siguri că bateriile de teste pentru revenirea la sport efectuate în clinică sunt valide atunci când sunt comparate cu examinările „standard de aur”. Prin urmare, acest studiu a analizat cum a funcţionat o baterie de testare pentru revenirea la sport efectuată în clinică faţă de un standard de aur şi dacă au rămas deficit(e) rezidual(e) de forţă sau deficit(e) biomecanice la cei care au trecut bateria de teste. 

Metode

Acesta a fost un studiu transversal care a inclus sportivi cu vârste cuprinse între 10 şi 25 de ani, care au suferit o reconstrucţie ACL unilaterală (ACLR) cu 5-15 luni înainte. Participanţii şi-au propus să revină la sporturi cu schimbări de direcţie şi pivotare (sporturi de nivel 1 sau 2, precum fotbal, baschet, volei, gimnastică, hochei, arte marţiale etc.).

Pacienții au fost excluși dacă au avut intervenții chirurgicale anterioare la nivelul genunchiului (oricare), reconstrucție multiligamentară și/sau proceduri chirurgicale suplimentare semnificative.

Pacienții au fost invitați săefectueze setul de teste de revenire la sport, în cadrul clinicii, atunci când fie fizioterapeutul, fie chirurgul a stabilit că sunt capabili din punct de vedere fizic să realizeze testele. Setul de teste a fost conceput în mod intenționat să fie realist și ușor de utilizat în cabinetele de fizioterapie. Participanții trebuiau să treacă

• ≥90% index de simetrie a membrelor (LSI) pentru:
  • Forța izometrică a cvadricepsului: Testul izometric al cvadricepsului, realizat în clinică, a fost conceput ca o alternativă simplă și cu cost redus la dinamometria de laborator. Participanții au stat într-un aparat pentru extensia genunchiului, cu șoldul flectat la aproximativ 80°, iar genunchiul fixat în flexie de 90°. Toracele și coapsa au fost fixate cu ajutorul unor curele, iar o balanță tip macara atașată de brațul aparatului a măsurat forța în timpul efortului izometric maximal de extensie a genunchiului. Participanții au efectuat trei contracții de încălzire, urmate de trei contracții maximale izometrice a câte 5 secunde, iar valoarea de forță cea mai mare a fost înregistrată.
  • Forță la extensia genunchiului 1RM (izotonic): Testul izotonic desfășurat în clinică a folosit aceeași configurație a aparatului de extensie a genunchiului, dar a evaluat forța dinamică printr-un maxim cu o singură repetare (1RM) la extensia genunchiului. Participanții au efectuat extensia genunchiului de la 90° flexie până la extensie completă, iar rezistența a fost crescută treptat până când nu au mai putut realiza o repetare reușită prin întreaga gamă de mișcare. A fost înregistrată repetarea reușită cu cea mai mare greutate. 
  • Săritură unică
  • Triplu salt
  • Săritură de crossover
  • săritură cronometrată de 6 metri
• ≥90% scor la:
  • IKDC
  • Scala de evaluare globală (GRS)

Dacă sportivii nu reuşeau, primeau o reabilitare suplimentară şi erau reevaluaţi după 4-6 săptămâni. După ce reuşeau, treceau la testările de laborator în maximum două săptămâni.

Teste de laborator

Testarea izometrică a mușchiului cvadriceps

În laborator, participanții au fost testați cu ajutorul unui dinamometru izocinetic Biodex. Au stat în poziție verticală, cu șoldurile flexate la 90°, iar benzile au stabilizat trunchiul, pelvisul și coapsa. Pentru testarea izometrică, genunchiul a fost fixat în flexie la 90°, iar participanții au efectuat contracții maxime, fiind instruiți să dea un „șut cât mai tare și cât mai rapid posibil”, astfel încât cercetătorii să poată evalua atât cuplul/torque maxim, cât și rata dezvoltării cuplului (RTD).

Testarea izotonică a cvadricepsului

Testul izotonic din laborator a folosit aceeași configurație, însă dinamometrul a controlat mișcarea genunchiului la o viteză constantă de 60°/secundă. Participanții au efectuat cinci repetări maxime de extensie și flexie a genunchiului, permițând cercetătorilor să măsoare forța (torque) cvadricepsului și a ischiogambierilor în condiții standardizate. 

Testarea cu salturi din cădere (Drop Jump

Participanții au efectuat sărituri verticale de tip drop, bilateral și unilateral, iar tiparele de mișcare le-au fost analizate cu ajutorul unui sistem de captare 3D a mișcării, împreună cu plăci de forță. Au fost folosite șaisprezece camere de motion-capture și două plăci de forță pentru a urmări mișcările markerilor reflexivi plasați pe participanți. Au executat sărituri verticale de tip drop bilaterale (BDVJ) și sărituri verticale de tip drop unilaterale (UDVJ), iar pe baza acestor date cercetătorii au analizat:

• Momentele de flexie ale genunchiului (KFM)
• Forţe de reacţie la sol (GRF)
• Forța de extensie a genunchiului (KEP)
• Înălţimea saltului
• Indicele de forță reactivă (Reactive Strength Index - RSI)

Rezultate

În total, au fost înrolați 69 de sportivi, dar doar 53 au trecut cu succes bateria RTS bazată pe clinică și au fost incluși în testarea de laborator. Vârsta medie a participanților era de 17 ani; au suferit o reconstrucție ACL (ACLR) cu 10 luni în urmă și au finalizat peste 8 luni de kinetoterapie.

Rezultatele testelor efectuate în cadrul clinicii de fizioterapie au arătat că membrul afectat a atins niveluri de forță similare și o performanță la testul de săritură (hop test) comparabilă cu membrul neafectat, după cum se vede în tabelul de mai jos.

Testele de laborator au arătat că, deşi au fost îndeplinite criteriile clinice RTS, au rămas deficituri importante. Forţa izometrică a cvadricepsului la membrul afectat a fost, în medie, cu 7,6% mai mică, iar forţa izotonică a cvadricepsului a fost, în medie, cu 4,9% mai mică comparativ cu membrul neafectat.

În plus, aproape 30% dintre participanți au avut încă <80% LSI la testarea izometrică, iar 11% au obținut un LSI între 85-90%, ceea ce este tot sub pragul propus de >90%. Aproape jumătate dintre pacienți nu au reușit să obțină pragul propus de 3 Nm/kg la extensia genunchiului izometrică, ajustată în funcție de masa corporală. Deși rezultatele testelor efectuate în clinică au părut acceptabile, mulți dintre participanți au avut totuși deficite semnificative atunci când s-a analizat testarea de laborator, considerată etalon.

Analiza membrului reconstruit a evidențiat discrepanțe semnificative în ceea ce privește capacitatea explozivă:

• Un deficit de 6,3% în rata inițială de dezvoltare a cuplului (0–100 ms)
• O scădere de 20,9% în rata târzie a dezvoltării momentului (100-200 ms)

Amploarea deficitului de RTD tardiv a fost deosebit de impresionantă, evidențiind un decalaj fiziologic persistent. Aceste rezultate subliniază că, chiar și atunci când producția de forță la vârf atinge standardele de simetrie folosite în clinică, capacitatea de a genera acea forță rapid — necesară pentru pregătirea atletică — rămâne semnificativ afectată.

Rezultatele obținute din analiza mișcării au arătat că membrul accidentat prezenta în mod constant tipare de subîncărcare în comparație cu partea neafectată. Membrul cu ACLR a avut:

• Reducerea forței de reacție verticală la sol
• Momente de flexie la nivelul genunchiului
• Forță mai redusă la extensia genunchiului
• Înălțime de săritură mai mică
• Indice mai mic al forței reactive

Întrebări și gânduri

Bateria de teste a fost efectuată la 5 până la 15 luni după ACLR și acest lucru poate reflecta o variație destul de mare a gradului de pregătire fizică. În plus, nu au fost oferite informații de fond pentru a înțelege care au fost componentele istoricului de reabilitare al pacienților. Atunci când dezvoltarea forței la viteza (RTD) și mecanica aterizării nu sunt restaurate suficient, putem pune la îndoială dacă acestea au fost sau nu componente ale programului de reabilitare. 

RTD reflectă cât de repede poate fi produsă forţa, nu doar câtă forţă este produsă.

Autorii au împărțit RTD în:

• RTD timpuriu: 0-100 ms
• Încărcare RTD târzie: 100-200 ms

RTD precoce (0-100 ms) reflectă cât de repede poate sistemul nervos activa mușchiul, ceea ce o face deosebit de importantă pentru reacții rapide, precum aterizarea, schimbarea bruscă de direcție sau încetinirea. RTD tardiv (100-200 ms) reflectă cât de repede poate mușchiul continua să-și construiască forța după activare și este influențat mai mult de capacitatea reală de forță a mușchiului. În acest studiu, atleții au prezentat deficite mult mai mari în RTD tardiv decât în forța maximă, ceea ce sugerează că pot genera forță, dar nu suficient de rapid pentru cerințele specifice sportului.

Acest lucru contează deoarece sarcinile de tăiere, aterizare şi decelerare apar extrem de rapid în sport. Un atlet poate ajunge în cele din urmă să genereze forţe mari, dar tot poate să nu reuşească să le producă suficient de rapid în timpul sarcinilor specifice sportului.

Deoarece mecanica de aterizare, pivotare şi schimbare de direcţie este extrem de importantă în sporturile de nivel 1 şi 2, putem sugera că RTD ar putea fi un criteriu mai important decât forţa maximă, dar asta nu ar fi posibil într-o clinică de fizioterapie obişnuită. Aceste rezultate ridică întrebarea dacă unii sportivi cu risc mai ridicat ar putea beneficia de o evaluare suplimentară, bazată pe laborator, înainte de RTS. În felul acesta, (diferenţele subtile) pot fi identificate în continuare şi lucrate în clinică înainte de a „declara” că cineva este apt pentru revenire, chiar dacă nu suntem siguri că este cu adevărat pregătit încă — fără să ştim noi asta. 

Investigaţiile viitoare ar trebui să exploreze dacă intervenţiile pliometrice sau antrenamentul de rezistenţă bazat pe viteză ar aborda mai eficient aceste deficite persistente de RTD; o astfel de cercetare rămâne un pas necesar şi relevant din punct de vedere clinic pentru perfecţionarea protocoalelor de reabilitare.

Vorbește tocilar cu mine

Autorii au folosit teste t pereche pentru a compara membrele implicate şi neimplicate şi au aplicat o corecţie Benjamini-Hochberg pentru rata de descoperire falsă, ca să reducă riscul de rezultate fals-pozitive din cauza comparaţiilor multiple.

Acesta a fost un studiu transversal, iar această metodologie are o limitare intrinsecă: surprinde doar o singură măsurătoare în timp, fără urmărire pe termen lung pentru a monitoriza progresul. În plus, trebuie să luăm în considerare posibilitatea ca un LSI aparent excelent să fi fost doar rezultatul unei scăderi relative a forţei la membrul nelezat, nu o recuperare reală a părţii reconstruite.

Acest articol evidențiază o discrepanță critică pe care clinicienii trebuie s-o ia în considerare:

• Capacitatea maximă de forță vs
• Explozivitatea neuromusculară și calitatea mișcării

Deşi bateria folosită în clinic a surprins eficient vârfurile de producţie şi simetria în timpul sarcinilor relativ controlate sau mai lente, este posibil să nu reflecte caracterul haotic al sportului. Participarea atletică presupune performanţă la viteză mare, în intervale scurte de reacţie, cu tranziţii rapide între fazele excentrice şi concentrice. Prin urmare, tema importanţei dezvoltării rapide a cuplului nu poate fi subestimată, deoarece mecanismele de accidentare ACL apar, de regulă, în milisecunde de la primul contact. Faptul că atletul nu poate genera forţă rapid îl obligă adesea să recurgă la strategii compensatorii de încărcare. Este de remarcat că asimetriile de mişcare observate au fost proporţional mai mari decât deficitele de forţă la vârf, sugerând că simpla restabilire a forţei maxime nu este suficientă pentru a normaliza comportamentul biomecanic.

Mesaje de luat în considerare

Acest studiu sugerează că bateriile de teste de tip clinic, realizate în cadrul unei clinici de fizioterapie, pentru revenirea la sport sunt utile şi au valoare clinică, dar s-ar putea să nu spună toată povestea. Studiul a observat că sportivii care „trec” criterii clinice comune pot, în continuare, să prezinte funcţie explozivă a cvadricepsului redusă, modificări ale mecanicii de aterizare şi încărcare insuficientă persistentă a membrului operat. Cea mai importantă implicaţie clinică este că simetria în testele simple de forţă şi sărituri nu înseamnă neapărat restabilirea funcţiei neuromusculare la nivel înalt. Prin urmare, bateriile de teste făcute în clinică s-ar putea să nu spună adevărul complet pentru sportivii după ACLR. 

Referință

Werner DM, Conlin A, Muray P, Sanny W, Thomsen C, Wellsandt M, Weldon N, Tao M, Wellsandt E. Forța cvadricepsului și tiparele de mișcare la pacienții după reconstrucție ACLR care trec o baterie de testare clinică de revenire la sport. Orthop J Sports Med. 2026 10 februarie;14(2):23259671251410098. doi: 10.1177/23259671251410098. Erratum în: Orthop J Sports Med. 26 martie 2026;14(3):23259671261434981. doi: 10.1177/23259671261434981. PMID: 41685041; PMCID: PMC12891422.