Tendinopatia laterală a cotului, cunoscută sub denumirea de cotul tenisului, este o afecțiune frecventă care afectează persoanele implicate în mișcări repetitive ale brațului. Se caracterizează prin durere și sensibilitate în partea exterioară a cotului, care rezultă adesea din suprasolicitarea sau întinderea tendonului extensor comun. Această afecțiune poate afecta în mod semnificativ capacitatea unei persoane de a îndeplini sarcinile zilnice și de a face sport, în special cele care implică apucarea sau extensia încheieturii mâinii. Într-un podcast recent cu fizioterapeutul musculo-scheletal Dr. Leanne Bisset, au fost explorate strategiile cheie pentru evaluarea, tratamentul și reabilitarea tendinopatiei laterale a cotului. Această postare pe blog sintetizează opiniile sale, oferind o imagine de ansamblu cuprinzătoare pentru practicienii sau persoanele care suferă de această afecțiune și care doresc să își îmbunătățească înțelegerea și gestionarea acestei afecțiuni.
Factori de risc pentru tendinopatia laterală a cotului
Tendinopatia laterală a cotului este o afecțiune care afectează multe persoane, în special cele care se angajează în mișcări repetitive ale brațului sau în activități intense. Deși frecvent asociată cu sportivii, această afecțiune poate apărea la oricine ale cărui activități zilnice solicită tendoanele antebrațului. Prin înțelegerea principalilor factori de risc, puteți lua măsuri proactive pentru a identifica și aborda afecțiunea în mod eficient.
Vârsta ca factor contributiv
Vârsta joacă un rol important în tendinopatia laterală a cotului, afecțiunea apărând mai frecvent la persoanele de peste 40 de ani. Modificările degenerative ale tendoanelor, care cresc în mod natural odată cu înaintarea în vârstă, sunt un factor semnificativ. Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că persoanele mai tinere sunt imune la această afecțiune - este pur și simplu mult mai puțin frecventă la persoanele sub 40 de ani și foarte rară la persoanele cu vârsta de 20 de ani sau mai tinere.
Astfel, pentru pacienții mai tineri, simptomele care seamănă cu tendinopatia laterală a cotului ar trebui să atragă atenția asupra altor cauze potențiale. În unele cazuri, o traumă acută poate duce la leziuni ale tendoanelor, ligamentelor sau la zone mai mari care imită afecțiunea. Prin urmare, în cazul în care un pacient în vârstă de 20 de ani prezintă simptome, interogarea amănunțită și diagnosticul diferențial sunt esențiale pentru a determina cauza principală.
Rolul efortului repetitiv
Solicitarea repetitivă este unul dintre factorii principali ai tendinopatiei laterale a cotului. Activitățile care implică apucarea repetitivă, în special cu încheietura mâinii întinsă și pronată, exercită o presiune substanțială asupra tendoanelor extensoare ale antebrațului. În timp, acest lucru poate duce la microdeformații, leziuni cauzate de suprasolicitare și degenerarea tendoanelor.
Muncitorii manuali, lucrătorii de birou și sportivii de agrement sunt expuși unui risc deosebit din cauza naturii repetitive a sarcinilor lor. De exemplu:
- Muncitorii manuali îndeplinesc adesea sarcini care necesită apucare sau ridicare în forță, ceea ce solicită mult tendoanele.
Sportivii care practică sporturi precum tenisul, golful sau squash-ul se angajează frecvent în mișcări repetitive ale brațelor, ceea ce crește riscul de apariție a afecțiunii, mai ales atunci când tehnicile sau echipamentul nu sunt optime.
Prin abordarea factorilor biomecanici, cum ar fi dimensiunea mânerului rachetei sau postura de ridicare, puteți reduce probabilitatea leziunilor de suprasolicitare și puteți ajuta pacienții să se recupereze mai eficient...
Evenimente cu precipitații: Trauma acută vs. Degenerare
Deși tendinopatia laterală a cotului este în general asociată cu suprasolicitarea cronică, un eveniment precipitant specific poate declanșa uneori această afecțiune. De exemplu, o mișcare bruscă și puternică sau o leziune poate provoca leziuni semnificative ale tendonului, ducând la apariția simptomelor.
În astfel de cazuri, leziunea duce adesea la leziuni tisulare mai extinse, cum ar fi rupturi, în comparație cu modificările degenerative treptate tipice acestei afecțiuni. Identificarea acestor evenimente printr-o interogare atentă este esențială, deoarece acestea pot afecta gravitatea afecțiunii și pot influența planul de tratament.
Evaluarea tendinopatiei laterale potențiale a cotului
Evaluarea începe cu un istoric complet al pacientului și o înțelegere a mecanismelor de rănire și a declanșatorilor specifici ai durerii. După ascultarea atentă a pacientului și eliminarea potențialelor semnale de alarmă, evaluarea continuă de obicei prin palparea cotului, concentrându-se în special pe epicondilul lateral și musculatura din jur, care include tendoanele extensorului comun.
În timpul palpării, medicii aplică presiune pe aceste zone, solicitând pacientului să efectueze anumite mișcări. Acest proces ajută la localizarea exactă a durerii și identifică orice legătură cu tendoanele implicate. În plus, medicul trebuie să evalueze, de asemenea, gama de mișcări și abilitățile funcționale ale pacientului pentru a înțelege impactul afecțiunii asupra vieții și activităților sale zilnice. Evaluarea funcțională poate include observarea capacității pacientului de a efectua sarcini care îi exacerbează simptomele, cum ar fi prinderea sau ridicarea obiectelor. Astfel, înțelegerea modului în care durerea pacientului se corelează cu activitățile sale zilnice este esențială pentru adaptarea unui program de reabilitare eficient.
Diagnostic diferențial
În cazurile de tendinopatie laterală a cotului, durerea este puternic localizată la epicondilul lateral. O caracteristică cheie a acestei afecțiuni este că durerea poate fi localizată direct deasupra epicondilului lateral și a primului centimetru al tendonului. Dacă durerea este strict localizată și nu se răspândește, este probabil o tendinopatie izolată. Dimpotrivă, dacă prezentările sunt severe sau dacă pacientul raportează dureri care se extind în jurul spatelui, pe lateral sau pe partea dorsală a antebrațului, ar trebui să explorați alte posibilități și implicarea altor structuri.
LCL a fost implicată la persoanele cu prezentări severe, traume și la cei care au primit tratament cu corticosteroizi. Deși nu există o relație cauzală confirmată între injecțiile cu corticosteroizi și implicarea LCL, unele cercetări și speculații sugerează o posibilă legătură. LCL servește ca principal sistem de reținere a forțelor varus la nivelul cotului și s-a demonstrat că în 40% din cazurile de tendinopatie laterală a cotului există o implicare a LCL. În plus, forța valgus apare în multe activități zilnice, cum ar fi ridicarea obiectelor, în special cu un braț întins. În prezentările severe, LCL și capul radiusului pot contribui la durere, fiind esențial să includeți în examinarea dumneavoastră testarea la efort a LCL și a capului radial.
Teste de diagnosticare
Tendinopatia este de obicei ușor de diagnosticat prin examinare clinică. Testele specifice care provoacă durere în tendonul extensor comun includ:
- Apucarea în poziție extinsă și pronată.
- Extensia rezistată a încheieturii mâinii (testul lui Cozen).
- Extensia rezistată a celui de-al treilea deget, care încarcă direct carpi radialis brevis (ECRB).
Dacă aceste teste determină răspunsul dureros așteptat la epicondilul lateral fără alte prezentări, diagnosticul este în concordanță cu o tendinopatie izolată. Cu toate acestea, dacă tiparele durerii se abat de la aceste constatări, ar trebui justificate investigații suplimentare pentru a identifica alți factori.
Abordarea prezentărilor severe
În plus, luați în considerare istoricul pacientului, inclusiv traumatisme sau utilizarea corticosteroizilor, ca parte a evaluării dumneavoastră. În cazurile mai severe de tendinopatie laterală a cotului, în special în cele în care se suspectează implicarea LCL, ar trebui să se ia în considerare efectuarea de teste de stres ale LCL și testarea laxității capului radial. Puteți aplica, de exemplu, testul de relocare pe masă sau testul sertarului rotativ posterolateral.
Tratarea tendinopatiei laterale a cotului
1. Educație și gestionarea încărcăturii
Înțelegerea și gestionarea sarcinii sunt fundamentale în tratament. În calitate de clinician, ar trebui să vă educați pacienții cu privire la evitarea activităților agravante, cum ar fi apucarea repetitivă sau extensia încheieturii mâinii în poziție pronată. În plus, îi puteți încuraja să folosească durerea ca pe un ghid. O regulă generală este de a menține durerea în timpul activităților la cel mult 3-4 din 10 și ar trebui să se calmeze în decurs de o jumătate de oră până la o oră după exercițiu. Dacă apar dureri persistente sau simptome care se agravează, acest lucru ar trebui să semnaleze necesitatea ajustărilor.
2. Terapia prin exerciții fizice
Exercițiile fizice s-au dovedit a fi superioare tratamentelor pasive, deși nu într-o măsură foarte mare. Cu toate acestea, această modalitate de tratament este în continuare superioară oricărei alte modalități, deoarece are capacitatea de a promova vindecarea și regenerarea țesutului tendinos. Stabilirea sarcinii adecvate este esențială; cu toate acestea, supraîncărcarea va duce la degradarea țesuturilor și la agravarea simptomelor. Este important să rețineți că ar trebui să vă mențineți sub o scară numerică de evaluare a durerii (NPRS) de 3-4 în timpul și după exerciții, iar durerea ar trebui să dispară în 24 de ore, dar în mod ideal într-o oră sau două.
Încărcare izometrică
Începeți cu exerciții izometrice care vizează extensorii încheieturii mâinii. Poziționați antebrațul pronat pe o masă, cu încheietura mâinii și mâna ieșind de pe margine. Începeți cu o încărcătură mică, de 1-3 kg sau mai puțin, și urmăriți să vă mențineți pe o durată de până la un minut, repetată de trei ori pe zi. Pentru a reduce activarea flexorilor degetelor și a minimiza sarcina, utilizați o bandă de rezistență înfășurată în jurul mâinii. În plus, ajustarea poziției cotului poate modifica stresul asupra articulației; de exemplu, efectuarea exercițiului cu cotul flectat la 90° scade sarcina asupra grupului extensor.
Progresia implică creșterea treptată a rezistenței. Puteți înlocui banda cu o halteră sau o sticlă de apă pentru a adăuga mai multă provocare, ceea ce va angaja și mușchii flexori. Un obiectiv realist este să țineți 1 până la 3 kg timp de câteva minute. Pentru lucrătorii manuali, acest obiectiv se poate extinde până la șapte minute, reflectând funcția primară a grupului muscular extensor ca stabilizator pozițional, mai degrabă decât ca mișcător primar.
Progresie
Progresia poate fi realizată prin creșterea treptată a sarcinii și trecerea la o abordare mai funcțională, în funcție de durere. De exemplu, un jucător de tenis poate începe să folosească o rachetă, concentrându-se pe tehnica adecvată și pe exerciții care implică atât cotul, cât și umărul. Această abordare ajută la replicarea mișcărilor specifice sportului și pregătește individul pentru revenirea la activitate. Pentru lucrătorii manuali, ale căror sarcini implică adesea mișcări repetitive ale încheieturii mâinii, luați în considerare implementarea unui program de exerciții concentrice-eccentrice. Limitați sarcina la maximum 3 kg pentru a dezvolta în siguranță forța și rezistența încheieturii mâinii și cotului.
3. Terapii adjuvante
Mai multe adjuvanți pot completa terapia prin exerciții pentru a optimiza ameliorarea durerii și a sprijini recuperarea:
- Înregistrare: Tehnici precum metoda spirală, care susține cotul în timpul mișcării, pot oferi ameliorarea durerii și un sentiment de stabilitate. Asigurați-vă că aplicarea este corectă pentru a evita iritarea sau disconfortul pielii.
- Susținere: Suporturile pentru cot pot ajuta prin reducerea durerii în zona afectată. Cu toate acestea, pacienții trebuie să fie instruiți cu privire la utilizarea corectă a acestora pentru a evita complicațiile, cum ar fi compresia nervilor.
- Terapia manuală: Glisierele laterale la nivelul cotului pot oferi ameliorarea durerii și pot facilita progresia exercițiilor. Aceste alunecări implică stabilizarea humerusului și aplicarea unei forțe laterale la ulna.
- Terapia cu unde de șoc: Dovezile de nivel înalt sugerează că acesta nu este benefic pentru tendinopatia laterală a cotului și poate chiar să înrăutățească rezultatele.
- Aculareauscată: acularea uscată poate avea un profil mai favorabil pentru gestionarea durerii. Deși dovezile care susțin acularea uscată sunt mai puțin solide decât pentru alte modalități de tratament, unele studii sugerează că aceasta poate ajuta la ameliorarea durerii la anumiți pacienți. Scopul principal al puncției uscate ar trebui să fie gestionarea durerii, mai degrabă decât stimularea directă a reparării tendonului.
5. Abordarea factorilor care contribuie la tendinopatia laterală a cotului
- Factori de încărcare externi: Pentru sportivi, luați în considerare revizuirea echipamentului, cum ar fi dimensiunea rachetei, aderența sau tensiunea corzilor. Corectarea sau antrenarea loviturilor poate reduce, de asemenea, stresul asupra cotului, diminuând astfel riscul unei leziuni recurente.
- Considerații specifice pacientului: Pentru persoanele cu hipervigilență sau încredere scăzută în mișcare, este esențial să se construiască încrederea și să se crească treptat nivelul de activitate. Abordarea factorilor psihologici poate îmbunătăți semnificativ rezultatele recuperării.
6. Prognoza și durata tratamentului
Tratamentul durează de obicei 6-8 săptămâni pentru rezultate optime. Cercetările indică faptul că programele mai lungi cu terapie consecventă dau rezultate mai bune în comparație cu intervențiile mai scurte. În cazul în care simptomele persistă după această perioadă, trebuie avute în vedere reevaluarea și eventualele ajustări ale strategiei de tratament. Acest lucru poate implica revizuirea diagnosticului inițial, evaluarea respectării planului de tratament sau luarea în considerare a terapiilor alternative pentru a aborda orice probleme în curs.
Urmați acest curs
Urmați acest curs cu experții în membrele superioare Thomas Mitchell și Andrew Cuff exclusiv pe site-ul Physiotutors.
Referințe
