Navigarea durerii inghinale: Tratarea leziunilor adductorilor la alergători și atleți

Durerea inghinală este o leziune de suprasarcină frecvent întâlnită la sportivii multidirecționali, precum jucătorii de fotbal, rugby și hochei. Alergătorii sunt, de asemenea, afectați, deși mai rar. Incidența variază de la 5 % la 18 %, alergătorii situându-se de obicei la limita inferioară.

Gestionarea durerii inghinale este o provocare din cauza anatomiei complexe a regiunii. Aceasta include structuri multiple și posibilitatea existenței diferitelor patologii coexistente. Prin urmare, înțelegerea acestei anatomii este esențială pentru diagnostic și tratament.

Sursa durerii poate proveni din abdomenul inferior, regiunea inghinală, mușchii adductori, articulația șoldului, flexorii șoldului sau perineu. Prin urmare, o bună înțelegere a anatomiei acestei regiuni este esențială atât pentru diagnosticarea, cât și pentru tratarea problemelor legate de inghinali.

Acordul de la Doha: Un cadru clinic

Declarația de consens de la Doha clasifică durerea inghinală în patru entități clinice primare, pe baza localizării și a simptomelor:

• Durere inghinală legată de adductori: Durere în interiorul coapsei, cu sensibilitate și disconfort în timpul adducției rezistente a șoldului.
  
• Durere inghinală legată de iliopsoas: Durere în partea din față a șoldului. Se agravează în cazul flexiei rezistente a șoldului sau al întinderii flexorilor șoldului.
  
• Durere inghinală legată de zona inghinală: Durere în zona canalului inghinal. Crește odată cu contracția abdominală sau cu acțiuni care cresc presiunea intraabdominală, cum ar fi tusea.
  
• Durere inghinală legată de pubis: Durere localizată la nivelul simfizei pubiene, cu sensibilitate deasupra osului.
  

Pentru toate tipurile, durerea este localizată și se agravează odată cu activitatea fizică. Această clasificare susține un diagnostic precis și un tratament adaptat.

Factori cheie de risc

Mai multe studii de nivel înalt identifică principalii factori care contribuie la leziunile inghinale:

• Leziune anterioară: Nu este surprinzător faptul că un istoric al durerii inghinale este un predictor puternic al aparițiilor viitoare. De aici și importanța unei reabilitări complete și a abordării oricăror probleme reziduale după o leziune inițială.
  
• Nivel mai ridicat de joc: Sportivii de elită sunt mai predispuși din cauza intensității antrenamentului și a încărcăturii competiționale.
  
• Reducerea forței de adducție a șoldului: Slăbiciunea acestor mușchi subminează stabilitatea pelviană, ceea ce sporește probabilitatea de accidentare.
  
• Pregătire insuficientă specifică sportului: Lipsa unui antrenament și a unei pregătiri adaptate cerințelor fizice ale sportului crește riscul de accidentare.
  
• Sexul masculin: Sportivii de sex masculin suferă leziuni inghinale mai des decât femeile.
  

Factorii de risc posibili, deși mai puțin semnificativi, includ:

• Vârsta înaintată
  
• Tipuri de corpuri mai înalte sau mai grele
  
• Poziția jucată în sporturile multidirecționale
  
• ROM redus al șoldului: abducție, adducție, extensie, flexie, rotație internă
  
• Forța flexorului inferior al șoldului

Patofiziologie

La alergători, cele mai frecvente cauze ale durerii inghinale provin din probleme cu grupul muscular al adductorilor sau cu zona perineului. În acest articol vom aborda cauzele și simptomele și modul de evaluare și tratare a durerii inghinale legate de adductori.

Anatomia grupului adductor

Grupul adductorilor este format din cinci mușchi:

• Pectineus: Se întinde de la osul pubian la femur, între trohanterul inferior și partea proximală a liniei asperse.
  
• Adductor Brevis:  Provine din ramul pubian inferior și se introduce în partea proximală a liniei asperse a femurului.
  
• Adductor Longus: Apărut din partea anterioară a osului pubian, sub tuberculul pubian, și atașat, de asemenea, la porțiunea mijlocie a liniei asperse.
  
• Adductor Magnus: Cel mai mare din grup, care provine atât din ramul pubian inferior, cât și din tuberozitatea ischială și se introduce în linia aspră și în tuberculul adductor al femurului.
  
• Gracilis: Gracilis: se întinde între pubis și ramul ischial până la pes anserinus al tibiei.

Acești mușchi stabilizează pelvisul și permit adducția șoldului. Cele mai mari ajută, de asemenea, la flexia sau extensia șoldului în funcție de poziția femurului. Acestea sunt inervate de nervii obturator și femural (L2-L4).

Prezentare clinică: Recunoașterea simptomelor

Durerea legată de aductori apare adesea în urma unei întinderi, a unei patologii a tendonului sau a ambelor. Sportivii pot raporta o leziune bruscă sau o suprasolicitare treptată.

• Tendinopatia adductorilor: Se prezintă în mod tipic cu durere localizată, slăbiciune și sensibilitate. Durerea se agravează în timpul adducției izometrice.
  
• Mușchi frecvent implicat: Adductorul lung este cel mai adesea afectat.
  
• Modelul durerii: De obicei începe ușor și se agravează odată cu antrenamentul continuu.
  
• Durerea poate: Să scadă după încălzire, apoi să revină mai puternică după activitate.
  
• Debut: Adesea insidios. Alergătorii o descriu ca fiind profundă, surdă și asemănătoare unei dureri de dinți.
  
• Progresie: Inițial după alergare, apoi devine prezentă în timpul mișcărilor de dimineață, îngreunând în cele din urmă activitatea.
  
• Radiații: Durerea se poate extinde la regiunea inghinală sau la abdomenul inferior.
  
• Exacerbare acută: În cazurile cronice, o creștere bruscă poate semnala o ruptură acută în plus față de patologia cronică.

Evaluare

Screening

Atunci când se evaluează sportivii care prezintă dureri inghinale, este important să se depisteze afecțiuni ale organelor abdominale și pelvine, metastaze în goin sau șold, necroză avasculară de șold. O altă etapă crucială de screening este excluderea fracturilor de stres ale femurului și ramului pubian. Aceste leziuni pot mima inițial o durere de șold sau inghinală.

Un indicator cheie pentru a suspecta o fractură de stres este durerea care se agravează semnificativ în timpul activităților de susținere a greutății. Dacă nu este abordat, acest disconfort poate evolua spre durere în repaus, forțând în cele din urmă sportivul să întrerupă complet antrenamentul. Prin urmare, menținerea unui indice ridicat de suspiciune pentru fracturile de stres este vitală în diagnosticul diferențial pentru durerile inghinale.

Evaluare fizică

Căutați sensibilitate la originea aductorului. Cereți sportivului să efectueze o adducție rezistată. În cazul în care se declanșează durere, ar putea fi vorba de o durere inghinală legată de aductori.

O constatare pozitivă în timpul manevrelor provocatoare este reproducerea durerii familiare a sportivului, în special la nivelul inserției tendonului adductor comun sau al joncțiunii miotendinoase (Serner et al, 2016). Următoarele teste clinice pot contribui la confirmarea afectării adductorilor:

Teste provocatoare:

• Test de strângere a aductorilor (0°): Sportivul strânge picioarele împreună cu genunchii întinși în timp ce se află în decubit dorsal. Pozitiv dacă se reproduce o durere familiară.
  
• Test de strângere a aductorilor (90°): În decubit dorsal și cu picioarele îndoite la 90°, pacientul își apasă genunchii spre interior împotriva rezistenței.
  
• Test de adducție externă a șoldului: Piciorul pacientului este pasiv, în abducție maximă, cu degetele de la picioare îndreptate în sus. Apoi, pacientul împinge activ piciorul în adducție împotriva rezistenței.

Running Rehab: De la durere la performanță 2.0

Urmați acest curs și deveniți un specialist în reabilitarea alergării!

Urmați acest curs!

Reabilitarea durerii inghinale legate de adductori

Programele care combină în mod strategic stabilitatea șoldului, întărirea pelviană și lombară și exercițiile axate pe excentricitate s-au dovedit foarte promițătoare în ceea ce privește îmbunătățirea biomecanicii alergării și reducerea durerii. Iată o abordare etapizată pentru a vă ghida practica clinică:

Faza 1: Reabilitarea timpurie

Obiective: Gestionarea durerii, educarea și începerea încărcării ușoare.

• Educația pacientului: Explicați afecțiunea, cronologia, prognosticul și obiectivele reabilitării.
  
• Ameliorarea durerii acute: Utilizați analgezice, terapie manuală și tehnici de țesut moale pentru a ameliora durerea, dacă este necesar.
  
• Refaceți mobilitatea: Concentrați-vă asupra extensiei, ER și abducției șoldului fără durere.
• Evitați întinderile pasive agresive: Poate agrava simptomele.
  
• Gestionarea strategică a încărcăturii: Implementați strategii de gestionare atentă a încărcăturii pentru a preveni iritarea suplimentară, permițând în același timp vindecarea țesuturilor.
  
• Menținerea condiției fizice: Utilizați activități cu impact redus, cum ar fi înotul sau ciclismul, pentru a menține forma cardiovasculară a pacientului
  
• Începeți încărcarea izometrică: Începeți exercițiile ușoare de greutate corporală pentru adductori.
  
• Începeți munca de bază: Începeți încărcarea mușchilor abdominali inferiori.
  

Criterii de progresie:

• Nicio durere în timpul somnului, mersul pe jos sau statul pe scaun timp de 30 de minute
  
• Testarea capacității: ținere în planșă 30 sec
  
• Test de apăsare la 0° și 45° cu durere < 3/10

Faza 2: Consolidarea forței și integrarea lanțului cinetic

Obiective: Consolidarea forței flexorilor șoldului, a abductorilor, a adductorilor și a centrului; reintegrarea lanțului cinetic.

Exerciții:

• Copenhaga: Variație izometrică sau încorporarea adducției șoldului în funcție de capacitatea de încărcare și de nivelul durerii.
  
• Skateri
  
• Planul lateral și variații
  
• Cățărători pe munte
  
• Exerciții de flexie a șoldului
  
• Ridicări mortale
  
• Nordice
  
• Ridicări ale gambei, pe un singur picior, dacă este posibil
  
• Plimbări cu crabii
  

Criterii de progresie:

• Activități zilnice fără durere
  
• 30 de minute de exerciții cardio cu impact redus fără durere
  
• Plank: 60 sec (VAS < 3/10)
  
• Plank lateral: 30 sec pe fiecare parte (VAS < 3/10)
  
• Ținută Copenhaga: 30 sec pe fiecare parte (VAS < 3/10)

Faza 3: Revenirea la sport sau alergare

Focus: Refaceți puterea explozivă, pliometria și mișcarea specifică sportului.

Exerciții:

• Copenhaga avansată (cu adducția piciorului superior)
  
• Exerciții explozive pentru adductori
  
• Ridicări mortale sumo
  
• Ridicări de genunchi prin cablu cu rezistență la abducție
  
• Exerciții pentru partea inferioară a abdomenului (de ex.)
  
• Ridicări suspendate ale picioarelor cu minge
  
• Reverse Nordics
  
• Plimbări inverse cu cablu (rezistență la flexia șoldului)
  
• Burpees

Referințe

Rankin, A. T., Bleakley, C. M., & Cullen, M. (2015). Patologia articulației șoldului ca principală cauză a durerii inghinale în populația sportivă: O revizuire de 6 ani a cazurilor 894. The American journal of sports medicine, 43(7), 1698-1703. https://doi.org/10.1177/0363546515582031

Serner, A., Weir, A., Tol, J. L., Thorborg, K., Roemer, F., Guermazi, A., & Hölmich, P. (2016). Poate examinarea clinică standardizată a sportivilor cu leziuni inghinale acute să prezică prezența și localizarea rezultatelor RMN? British journal of sports medicine, 50(24), 1541-1547. https://doi.org/10.1136/bjsports-2016-096290

Weir, A., Brukner, P., Delahunt, E., Ekstrand, J., Griffin, D., Khan, K. M., Lovell, G., Meyers, W. C., Muschaweck, U., Orchard, J., Paajanen, H., Philippon, M., Reboul, G., Robinson, P., Schache, A. G., Schilders, E., Serner, A., Silvers, H., Thorborg, K., Tyler, T., ... Hölmich, P. (2015). Reuniunea de acord de la Doha privind terminologia și definițiile în durerea inghinală la sportivi. Jurnalul britanic de medicină sportivă, 49(12), 768-774. https://doi.org/10.1136/bjsports-2015-094869