Ellen Vandyck
Manager de cercetare
Disfuncțiile senzorimotorii sunt frecvente în urma leziunilor LCA și pot persista pentru o perioadă lungă de timp, chiar și după reconstrucție și reabilitare, contribuind la un risc ridicat de reincidență dacă nu sunt afectate. Acest studiu este a doua parte a comentariului clinic al lui Vitharana și colab. (2025), pe care am acoperit-o într-o revizuire anterioară a cercetării. În timp ce partea 1 s-a axat pe evaluarea prezenței disfuncțiilor senzorimotorii în leziunile LCA, această parte se concentrează pe modul în care ar trebui să aibă loc reabilitarea disfuncțiilor senzorimotorii ale leziunilor LCA.
Prin revizuirea dovezilor privind reabilitarea disfuncțiilor senzorimotorii ale leziunilor LCA, autorii doresc să vă ofere cunoștințele necesare pentru a identifica (partea 1) și reabilita aceste disfuncții. Această lucrare este redactată ca un comentariu clinic care include o abordare de revizuire a literaturii de specialitate pentru a informa practica clinică. Cu toate acestea, nu este o revizuire sistematică formală cu o meta-analiză a studiilor primare, care aderă la criterii statistice și metodologice mai riguroase.
Autorii propun două priorități principale pentru reabilitarea disfuncției senzorimotorii a leziunilor LCA pentru a gestiona eficient disfuncția senzorimotorie
Comentariul clinic a subliniat următoarele priorități-cheie pentru reabilitarea disfuncțiilor senzorimotorii în cazul leziunilor LCA.
În Reabilitarea în faza incipientă, care este primele câteva săptămâni după leziune/operație, durerea și umflarea duc la o reducere a excitabilității reflexe spinale și a cortexului motor, ceea ce, la rândul său, duce la reducerea activării voluntare a cvadricepsului și la pierderea forței și a propriocepției. Prin urmare, prioritatea este gestionarea durerii și a umflăturilor din jurul genunchiului.
Autorii propun următoarele modalități pentru a ajuta la reducerea umflăturii și a durerii:
În plus, autorii indică următoarele modalități
Pe parcursul reabilitării, după primele săptămâni, antrenamentul de forță ar trebui să fie piatra de temelie a ședințelor de fizioterapie. Antrenamentul de forță este un stimulent eficient pentru îmbunătățirea funcției eferente periferice și centrale.
Antrenamentul proprioceptiv este esențial pentru reabilitarea timpurie a disfuncțiilor senzorimotorii în cazul leziunilor LCA și este recomandat în primele 6 săptămâni de la leziune/operație pentru a restabili funcția normală, a reduce riscul de recidivă și a minimiza dependența vizual-motorie.
Pe măsură ce ACL este lezat, apare o scădere sau o pierdere a feedback-ului aferent, ceea ce contribuie la dezvoltarea disfuncțiilor senzorimotorii. Nu este clar dacă fibrele nervoase proprioceptive se regenerează complet în LCA după leziune și cât de repede se întâmplă acest lucru. Prin urmare, este deosebit de important să se îmbunătățească propriocepția mușchilor și articulațiilor din jur. Mecanismul de bază al antrenamentului proprioceptiv se concentrează pe utilizarea informațiilor aferente somatosenzoriale în absența vederii.
Puteți începe cu exerciții de echilibru, dar ar trebui să creșteți progresiv complexitatea exercițiilor pe parcursul reabilitării.
Comentariul clinic nu a indicat în mod specific pentru ce pacienți și caracteristici ale leziunilor servesc aceste recomandări. Pot exista populații specifice de pacienți (de exemplu, în funcție de vârstă, nivel de activitate, prezența comorbidităților) pentru care aceste strategii de reabilitare ar putea trebui adaptate. De asemenea, leziunile pot varia foarte mult, gândiți-vă la leziuni concomitente ale ligamentului încrucișat anterior și ale meniscului sau la defecte ale cartilajului care pot necesita alte strategii de reabilitare la început (de exemplu, neportul greutății pentru o anumită perioadă). În timp ce persoanele cu leziuni concomitente trebuie, de asemenea, să scape de disfuncțiile senzorio-motorii din jurul genunchiului, termenele propuse aici pot varia.
Tratamentul de reabilitare prin fizioterapie depinde, de asemenea, de tipul de leziune a ligamentului încrucișat anterior (contact versus non-contact), de tratamentul inițial (chirurgie versus îngrijire conservatoare). Lucrarea folosește exemple din cazuri chirurgicale și nechirurgicale, dar nu diferențiază în mod specific metodele de reabilitare propuse.
Comentariul se concentrează în primul rând pe aspectele fiziologice ale reabilitării disfuncției senzorimotorii a ligamentului încrucișat anterior. Cu toate acestea, factorii psihologici, cum ar fi teama de reinjury, auto-eficacitatea și motivația joacă un rol semnificativ în rezultatele reabilitării.
Deși acesta este un comentariu clinic și nu o revizuire sistematică formală, acesta servește ca o publicație de opinie a experților, sintetizând cercetările existente pentru aplicarea clinică. Punctul său forte constă în furnizarea de strategii de evaluare informative și acționabile pentru reabilitarea disfuncțiilor senzorimotorii ale leziunilor LCA, chiar dacă este un nivel mai scăzut de dovezi. Acest lucru înseamnă că recomandările, deși bazate pe dovezi, pot să nu fie la fel de riguros susținute de o analiză cuprinzătoare a tuturor cercetărilor disponibile.
Autorii comentariului clinic au indicat că există o lipsă de cercetare prospectivă privind capacitatea antrenamentului proprioceptiv de a reduce dependența vizual-motorie. Prin urmare, trebuie să fim conștienți de faptul că aceste recomandări pot fi preliminare și supuse schimbării.
Deși impactul leziunilor ligamentului încrucișat anterior asupra sistemului senzorimotor este bine documentat, este afectat mai mult decât genunchiul. Trebuie să fim conștienți de faptul că și alte articulații din jurul genunchiului afectat vor fi probabil afectate, astfel încât este important să vă extindeți examinarea pentru a obține o imagine mai bună a pacientului din fața dumneavoastră.
Reabilitarea disfuncțiilor senzorimotorii ale leziunilor LCA ar trebui să se concentreze pe îmbunătățirea funcției eferente periferice și centrale și pe îmbunătățirea funcției somatosenzoriale, reducând în același timp dependența vizual-motorie. Intervențiile ar trebui să fie implementate devreme și să progreseze în timp. Antrenamentul de forță, NMES și biofeedback-ul EMG de suprafață sunt eficiente pentru funcția eferentă, dar intensitatea este esențială. Antrenamentul proprioceptiv, TENS și crioterapia îmbunătățesc funcția somatosenzorială. Creșterea complexității antrenamentului proprioceptiv (tip de sarcină, informații vizuale, sarcină cognitivă, perturbări) poate contribui la reducerea dependenței vizual-motorii.
Înscrieți-vă la acest webinar GRATUIT și expertul lider de top în reabilitarea ACL Bart Dingenen vă va arăta exact cum puteți face mai bine în reabilitarea ACL și reveniți la luarea deciziilor sportive